Inhalatorul SaltMed decontat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS)

INHALATORUL SALIN SALTMED ESTE DECONTAT DE CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE (CNAS) PENTRU COPII IN VARSTA DE PANA LA 5 ANI CU DIAGNOSTIC DE BRONSIOLITA SAU BRONSITA ASTMATIFORMA.

Pe baza experientei dobandite in urma utilizarii inhalatorului SaltMed in centrele medicale, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a aprobat decontarea  terapiei cu SaltMed pentru copii in varsta de pana la 5 ani cu diagnostic de bronsiolita sau bronsita astmatiforma. Pentru a beneficia de acest tratament, este necesara recomandarea medicului specialist pediatru sau pneumolog pediatru.

Tratamentul pentru bronsiolita sau bronsita astmatiforma este decontat astfel: un inhalator salin o data la 12 luni si un cartus salin o data la 12 luni.

Procedura de obtinere a Inhalatorului SaltMed decontat de CNAS

Primul pas din procedura de decontare este sa depuneti la Casa de Asigurari de Sanatate de care apartineti dosar cu urmatoarele documente: 

  1. PRESCRIPTIE MEDICALA (ANEXA_39_B2021) de la medicul specialist pediatru sau pneumolog pediatru pentru: INHALATOR SALIN CU PARTICULE USCATE DE SARE CU FLUX DE AER sau pentru CARTUS SALIN
  2. Copie dupa certificatul de nastere al copilului
  3. Copie dupa documentul de identitate al parintelui
  4. Cerere catre Casa de Asigurari (se gaseste la Casa de Asigurari de care apartineti) care se completeaza la momentul depunerii dosarului.

Dupa ce se primeste decizia de la Casa de Asigurari, trebuie sa mergeti la o reprezentanta Ortoprofil sau Linde din judetul Dvs. sa ridicati inhalatorul salin.

Înapoi la blog