Ce sunt aerosolii salini?

Sursa: Flickr/ Derek E-Jay

Sursa: Flickr/ Derek E-Jay

Aerosolii sunt particule fine de substanță lichidă sau solidă combinată cu aer, ce pot fi astfel inhalați prin căile respiratorii, unde își exercită efectul la diferite niveluri ale tractului respirator, fiind utilizați astfel în tratamentul unor afecțiuni precum rinite (guturai), sinuzite, bronșite, bronșiolite sau astm.

Aerosolii pot fi clasificați în naturali (de care putem beneficia în natură, de exemplu cei de la malul mării sau cei din salină) și artificiali (generați de dispozitive speciale, numite generic nebulizatoare). La rândul lor, aerosolii așa zis “artificiali” pot fi obținuți din substanțe naturale (aerosolii salini), adică o terapie naturală, sau pot fi obținuți din medicamente de sinteză, fiind astfel doar o variantă de administrare a tratamentelor medicamentoase convenționale.

Aerosolii salini – umezi sau uscați

Un flux de aer care trece printr-un mediu salin lichid sau solid va crea aerosoli salini “umezi” sau “uscați”, particule fine ce pot fi astfel inhalate printr-o mască sau piesă bucală.
Tipurile de dispozitive sunt diferite: in cazul aerosolilor “umezi” este vorba de nebulizatoarele clasice, ce folosesc ser fiziologic, iar în cazul celor “uscați”, de inhalatoare de mici dimensiuni, dotate cu cartușe cu sare. Aici se încadrează SaltMed – este singurul inhalator de pe piață cu emisie controlată și constantă de aerosoli salini uscați.

Cum e diferit inhalatorul SaltMed?

Față de aerosolii salini “umezi” (obținuți prin nebulizarea serului fiziologic sau prin tradiționala inhalație a aburilor de apă caldă cu sare), aerosolii salini uscați din terapia SaltMed au ca avantaje:
– sunt emiși controlat și dozat (asigură o concentrație mai mare de aerosoli într-un timp mai scurt)
– au dimensiuni optime, de 1-5 microni (90% din particulele filtrate prin cartuș) și astfel pătrund și acționează la toate nivelurile căilor respiratorii, până în alveolele pulmonare, fiind de folos în mai multe boli și garantând o eficiență sporită a tratamentului.
– sunt mai bine tolerați, fiind dovedit că aerosolii salini nu au reacții adverse, în timp ce aerosolii umezi, care se pot agega în particule mai mari, au un oarecare risc de a declanșa bronhospasmul

De ce este importantă dimensiunea particulelor de sare?

Particulele mai mari de 1-5 microni au tendința de a se depune rapid pe mucoasa respiratorie de la nivelul nazofaringelui, neavând astfel posibilitatea de a acționa mai profund în arborele respirator (de aceea despre ser fiziologic de exemplu, se vorbește în special în tratamentul rinitelor). Particulele mai mici de 1 micron sunt prea ușoare pentru a se depune pe mucoasă, plutesc în aerul vehiculat și sunt eliminate rapid prin expirație.

Efectele aerosolilor salini

În prevenirea și vindecarea afecțiunilor respiratorii, sarea e cunoscută din cele mai vechi timpuri, grație salinelor naturale. Citiți articolul dedicat funcțiilor sării în tratamentul cu aerosoli.

Cine are nevoie de terapia cu aerosoli salini?

“Practic orice persoană, fie ea adult sau copil, care vrea să se pregătească pentru atacul microbilor în sezonul rece și să prevină infecțiile respiratorii. Este știut însă că cei mici, în special în primii ani în colectivitate, sunt printre cei mai expuși. Utilizarea periodică a aerosolilor salini poate duce la rărirea episoadelor infecțioase, precum și la forme mai ușoare de răceală. De asemenea, tratamentul salin este recomandat în marea majoritate a afecțiunilor respiratorii infecțioase sau alergice din sfera ORL (sinuzite, rinofaringite, amigdalite, laringite) sau afecțiuni pulmonare (traheite, bronșite, bronșiolite, bronșiectazii, astm bronșic)” spune Tamara Movileanu, specialist haloterapie.

Citiți și despre funcțiile sării în terapia cu aerosoli și despre etapele corecte ale terapiei cu aerosoli.

Inscrie-te la newsletter-ul SaltMed!

* indicates required
Email Format

Articol din: Afecțiuni, Haloterapie

Adauga o replica (0) ↓

Leave a Comment